De aproximativ patru ani, mii de constănțeni trăiesc între speranță și dezamăgire, așteptând ca statul să-și onoreze promisiunile față de urmașii persoanelor persecutate din motive etnice. Deși Legea nr. 141/2025 a fost adoptată și prevede acordarea unor drepturi bănești pentru copiii celor care s-au aflat în situațiile reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aplicarea efectivă a acestor drepturi a fost amânată din nou, de data aceasta pentru 1 ianuarie 2027.
- Publicitate -
La nivelul județului Constanța, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii, Kristina Mutiș, au fost înregistrate 30.670 de dosare. Dintre acestea, 1.055 sunt dosare duble, adică au fost depuse atât fizic, cât și online, 249 au fost transferate în alte județe, 418 dintre beneficiari au decedat, iar alte cinci dosare au fost anulate. În ultimii doi ani, doar 819 cereri au fost depuse în 2024 și încă 342 în 2025, semn că oamenii și-au pierdut, treptat, încrederea că vor mai vedea vreodată drepturile promise.
Reamintim că beneficiarii drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 141/2025 sunt copiii persoanelor care, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, au fost refugiate, expulzate, strămutate sau evacuate din locuințele lor din motive etnice. Din păcate, aplicarea efectivă a drepturilor bănești prevăzute de legea amintită a fost amânată până la data de 1 ianuarie 2027. În acest context, mulți constănțeni și-au exprimat nemulțumirea față de amânarea pentru încă un an și ceva a acordării drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 141/2025, considerând că întârzierea afectează direct bunăstarea urmașilor vizați. „De patru ani așteptăm cu decizia și hotărârea în mână și ei continuă să ne ignore. Se găsesc bani pentru multe altele, dar nu și pentru indemnizațiile noastre", ne-a mărturisit Ilie M., una dintre persoanele aflate în această situație. Alte voci din rândul celor afectați vorbesc despre „speranțe minime în viața aceasta“ și așteaptă cu mare interes această reparație morală și istorică a unor nedreptăți.
Cert este că, de la an la an, cei care ar fi trebuit să beneficieze de aceste drepturi se împuținează. Mulți au murit așteptând ca statul să recunoască în mod concret suferințele trăite de familiile lor în timpul regimurilor represive. „Poate se întâmplă, totuși, și minuni după atâtea tăieri", ne-a declarat o altă constănțeancă, Maria Ț.
În timp ce legea a fost votată și publicată, birocrația și lipsa fondurilor blochează, pentru moment, aplicarea efectivă a prevederilor. Între timp, pentru miile de oameni din județ care și-au depus dosarele, fiecare an care trece fără o soluție nu înseamnă doar o întârziere administrativă, ci o nouă lovitură adusă încrederii că statul își va onora vreodată promisiunile. Toate acestea în condițiile în care, pentru mulți dintre ei, timpul nu mai are răbdare. Dosarele lor îmbătrânesc odată cu ei, iar speranța se topește cu fiecare răspuns oficial care promite „curând”. În acest context, urmașii persecutaților etnic sunt de părere că dreptatea nu ar trebui să aibă termen de amânare, pentru că nici suferința părinților lor nu a avut pauze, nici deportarea, nici umilința.
