Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ANPC aduce clarificări cu privire la obiectul activității, în contextul începerii sezonului estival

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 14 Iunie 2025 280 1 min citire
ANPC aduce clarificări cu privire la obiectul activității, în contextul începerii sezonului estival
ANPC a adus recent, câteva clarificări cu privire la obiectul de activitate pe care îl desfășoară, mai ales că în scurt timp, demarează sezonul estival.
"În contextul începerii Comandamentului Litoral și Delta Dunării 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) dorește să informeze publicul și operatorii economici din zonele vizate cu privire la competențele instituției noastre, în vederea evitării oricăror confuzii legate de rolul ANPC în ceea ce privește funcționarea unităților economice.
ANPC NU emite autorizații de funcționare sau autorizații de construire.
Atribuțiile noastre vizează verificarea respectării drepturilor consumatorilor și a conformității serviciilor și produselor oferite de operatorii economici, în baza competențelor stabilite prin legislația specifică în vigoare.
Prin urmare, în cadrul controalelor desfășurate de echipele noastre pe litoral și în Delta Dunării, inspectorii ANPC vor verifica doar legalitatea funcționării din perspectiva protecției consumatorilor – igienă, informare corectă, siguranță alimentară, respectarea condițiilor contractuale, afișarea prețurilor, etc.
Operatorii economici care intenționează să își desfășoare activitatea pe perioada sezonului estival au obligația să dețină autorizațiile necesare de funcționare și/sau construire, eliberate de autoritățile competente – în principal primăriile locale, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcțiile de Sănătate Publică, Direcțiile Sanitar-Veterinare, etc.
ANPC îndeamnă toți operatorii economici să își verifice documentația înainte de începerea activității și să se asigure că funcționează în deplină legalitate. De asemenea, încurajăm consumatorii să semnaleze orice nereguli prin intermediul platformei online www.anpc.ro sau la numărul de telefon dedicat reclamațiilor.
Protecția consumatorilor este o responsabilitate comună. Vă mulțumim pentru cooperare și vă dorim un sezon estival în siguranță!", se arată în comunicatul autorității de control.
Taguri
Articolul anterior Primăria Techirghiol deschide sezonul estival cu „Festivalul Cireşelor”
Articolul următor Donald Trump împlineşte astăzi 79 de ani. Ce cadou și-a pregătit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei