Deși tot mai mulți constănțeni aleg să ofere o șansă animalelor fără stăpân, adăpostul public de pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 este încă plin de câini care speră să fie adoptați.
- Publicitate -
Fiecare dintre ei are propria poveste și așteaptă ziua în care va pleca acasă alături de o familie care să îi ofere siguranță, afecțiune și un cămin.
Cel mai recent exemplu este Lulu, un cățel de numai opt luni, care și-a găsit, în sfârșit, stăpânii. Odată cu adopția sa, acesta a devenit al 179-lea câine adoptat de la începutul anului din cadrul Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța.
Pentru Lulu începe o viață nouă, însă în locul rămas liber așteaptă alți câini care au nevoie de aceeași șansă.
Reprezentanții adăpostului reamintesc că fiecare adopție contează, deoarece înseamnă atât salvarea unui animal, cât și posibilitatea de a primi în adăpost un alt câine aflat în nevoie.
Precizăm că adopția este gratuită, dar implică asumarea responsabilității pentru întreaga viață a câinelui. Persoanele interesate trebuie să facă dovada că dispun de un spațiu adecvat și de resursele necesare pentru întreținerea animalului.