Duminică, 07 Iunie 2026

Aproape 2.000 de copii din municipiul Constanța beneficiază de alocația de stat

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Februarie 2026 64 < 1 min citire
Aproape 2.000 de copii din municipiul Constanța beneficiază de alocația de stat
La nivelul municipiului Constanța, aproape două mii de familii au depus anul trecut cereri pentru alocația de stat pentru copii, arată datele Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS). În total, 1.854 de cereri au fost înregistrate, dintre care 518 au aparținut familiilor cu copii provenind din zona conflictului armat din Ucraina, care s-au stabilit în oraș și îndeplinesc condițiile legale pentru a primi acest sprijin financiar.
Precizăm că alocația de stat pentru copii este un drept garantat de lege tuturor copiilor cu domiciliul sau reședința în România, fără discriminare, și se acordă lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Statul oferă această alocație și copiilor cetățenilor străini sau apatrizilor care locuiesc și trăiesc împreună cu părinții în România, în condițiile prevăzute de legislație. În plus, legea prevede că titularul dreptului este copilul, dar plata se face, în mod obișnuit, către unul dintre părinți sau către reprezentantul legal al copilului.
După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocației poate fi făcută direct copilului, cu acordul legal al părintelui sau reprezentantului legal.
Taguri
Articolul anterior Primarul Daniel Emilian Mantea: „Locuitorii comunei Lumina trebuie să verifice datele cadastrale”
Articolul următor Anchetă după moartea celor doi frați înecaţi în pârâu. Familia a mai pierdut doi copii în trecut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei