Pentru perioada 27 - 28 septembrie, 26 de asociații mde proprietari din Năvodari și Mihail Kogălniceanu au fost avizate pentru debranșare din cauza datoriilor de peste 110.000 de lei către SC RAJA SA.
- Publicitate -
Datornicii pot rămâne fără apă dacă în termen de cinci zile de la avizare nu și-au achitat restanțele. Cea mai mare datorie este de peste 13.000 de lei și aparține unei asociații de propri-etari din Năvodari.
"Măsura cea mai eficientă pentru recuperarea debitelor de la abonații rău-platnici este debranșarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. În urma transmiterii avizelor de debranșare, majoritatea datornicilor, în doar câteva zile, își achită cea mai mare parte a restanțelor. În aceste condiții, săptămânal, sunt avizați sute de abonați cu restanțe, indiferent de statutul juridic al acestora", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.
Potrivit acesteia, pentru a evita debranșarea, proprietarii de apar-tamente din cadrul asociațiilor avizate pot încheia convenții de facturare individuală, astfel încât să nu mai fie debranșați împreună cu restul loca-tarilor.
Iată lista datornicilor din orașul Năvodari: A.P. 15 Sud, aleea Pan-seluțelor, 3.141,73 lei, președinte Ion Vărzaru, administrator Angelica Tipa; A.P. 12 Midia, strada Midiei nr. 10, 4.481,54 lei, administrator Geta Gheorghe; A.P. Blocul B1, str. Nuferilor nr. 3, 4.164,39 lei, administrator Ion Stan; A.P. RA2, strada Rândunelelor nr. 19, 2.649,79 lei, președinte Mihai Scânteie, administrator Tamara Băltoi; A.P. 25 Est, str. Brotăcei nr. 3, 4.149,16 lei, președinte Lili Nicula, administrator Maria Dăscălașu; A.P. Bl. C4 NATO, str. Cabanei nr. 5, 2.977,68 lei, președinte Anica Diaconu, administrator Petrică Gonaciu; A.P. Lucea-fărul, str. Albinelor nr. 16, 4.700,00 lei, președinte Petrică Cazacu, administrator Carmen Nucă; A.P. Bl. RA1, str. Rândunelelor nr. 17, 3.633,79 lei, președinte Stelică Chiriac, administrator Florentina Mereș; A.P. Peco, str. Albinelor nr. 17, 8.851,78 lei, pre-ședinte M. Măgureanu, administrator Tamara Băltoi; A.P. 21 Est, str. Me-duzei, 3.271,05 lei, administrator Gheorghe Petre; A.P. Bl. R1, R2, R3, R4, str. Rândunelelor, 13.397,63 lei, președinte Dumitru Tănase, admi-nistrator Vasilică Mitu; A.P. Gladiola, str. Crizantemelor, 2.972,19 lei, președinte Marian Mâner, administrator Julieta Beli; A.P. Bl. A2B, str. Albinelor, 2.611,98 lei, președinte Andra Damian, administrator Netuța Matei; A.P. F1, str. Frunzelor, 2.873,04 lei, președinte Laurențiu Cercel, administrator Silviu Sirghie; A.P. RA3, str. Rândunelelor, 2.839,17 lei, administrator Vasilică Mitu; A.P. 2 Sud, str. Liliacului nr. 8, 3.000,00 lei, președinte Gheorghe Neagu, admi-nistrator Alina Clim; A.P. 3 Sud,
str. Rândunelelor nr. 14, 4.527,19 lei, președinte Vasile Geamăn, administrator Alina Clim; A.P. 33 Est, str. Meduzei, 3.047,36 lei, președinte Florin Petre, administrator Tamara Băltoi; A.P. 13 Est, str. Meduzei, 3.978,87 lei, administrator Ani Vasile; A.P. F Tașaul, str. Nuferilor, 3.417,55 lei, președinte Marius Cojocaru, administrator Ani Vasile; A.P. G Tașaul, str. Nuferilor
nr. 11, 6.127,91 lei, președinte Constantin Băjenaru, administrator Tamara Baltoi și A.P. G1, str. Cabanei nr. 18, 10.436,87 lei, președinte Nar-cis Ciobanu și administrator R. Dumitrache.
În localitatea Mihail Kogălniceanu, sunt pe lista restanțierilor patru aso-ciații de proprietari de pe strada Tudor Vladimirescu. Este vorba despre A.P. 3, cu o datorie de 2.390,65 lei, A.P. 10, cu 3.659,22 lei, A.P. 5, cu 1.612,70 lei și A.P. 11, cu 1.702,56 lei.