Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Atenție! Falși comisari OPC fac legea la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 08 Martie 2012 656 < 1 min citire
Atenție! Falși comisari OPC fac legea la Constanța
Mai multe societăți comerciale au fost "călcate", în ultima perioadă, de comisari OPC falși. Aceștia acționează pe raza județului Constanța, verifică agenții economici și, sub pretextul unor nereguli depistate, îi amendează pe administratori, încasând pe loc amenzile.
Dionisie Culețu, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, atrage atenția tuturor operatorilor economici din municipiul Constanța să solicite documente oricărei echipe de control care se prezintă în unitate în numele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. "Comisarii OPC trebuie să prezinte ordinul de deplasare/serviciu pentru data respectivă, legitimația de comisar și să solicite menționarea controlului în Registrului Unic de Control. Atunci când se aplică amenzi contravenționale, acestea se achită la Trezoreria de care aparține operatorul economic și nu «Cash» echipei de comisari", explică Dionisie Culețu.
Legitimațiile adevăraților comisari au sigla "ANPC - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, CJPC - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța. Legitimațiile falșilor comisari sunt emise de asociații neguvernamentale pentru protecția consumatorilor. Conform legislației în vigoare reprezentanții asociațiilor neguvernamentale nu au drept de control.
"Este îngrijorător faptul că acest tip de persoane denigrează prestigiul instituției noastre", mai declară comisarul șef CJPC Constanța.
Taguri
Articolul anterior Crima de la coafor: asasinul și-a terminat treaba în trei minute
Articolul următor Cât de utilizat este Internetul pe mobil pentru căutarea unui job

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei