În mai multe grădinițe din Constanța s-au descoperit numeroase abateri, în urma unui control efectuat de reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică, împreună cu cei de la Inspectoratul Școlar și Inspectoratul de Poliție. În urma verificărilor au fost aplicate mai multe amenzi, pentru nerespectarea regulilor de igienă și nu numai, în valoare de 10.500 de lei.
- Publicitate -
Regulile de igienă din unitățile de învățământ sunt esențiale, spun specialiștii, pentru a preveni îmbolnăvirile și dezvoltarea epidemiilor în rândul copiilor, mai ales în rândul preșcolarilor. Conducerea instituțiilor de învățământ trebuie să le asigure copiilor un cadru potrivit pentru dezvoltarea corectă fizică și neuropsihică.
"Am organizat controale, în comisie mixtă formată din reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județeană, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Constanța. S-au făcut un număr de 9 controale la unități de învățământ de stat și private și s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.500 de lei", a declarat dr. Loti Popescu, purtător de cuvânt, DSP Constanța.
Se pare că directorii unităților de învățămât nu cunosc prea bine normele de menținere a unităților, deoarece igiena privind temperatura și umiditatea din clasele copiilor nu prezintă interes pentru aceștia.
De aceea, de multe ori, din cauză că acești factori sunt dezechilibrați, pe pereții claselor de grădiniță se dezvoltă mucegai și bacterii care le provoacă copiilor multiple afecțiuni respiratorii și din a căror cauză își întrerup activitatea.
Teoretic, sala de curs/joacă și dormitorul ar trebui să fie separate, lucru care se întâmplă foarte rar în cazul grădinițelor și creșelor, mai ales când vine vorba de cele de stat. Potrivit regulilor de bază, microclimatul optim pentru preșcolari trebuie să asigure o temperatură de aproximativ 22 de grade Celsius și o umiditate cuprinsă între 30-60%.
O altă problemă întâlnită în grădinițe este supraaglomerarea. Grădinițele cu program prelungit ar trebui să aibă un număr de aproximativ 20 de copii, în fiecare grupă, însă, unele unități au și câte 30 de copii într-o grupă, ceea ce duce la îngreunarea monitorizării acestora.
Abateri în ce privește alimentația
Printre neregulile ce au fost depistate de comisia de control se numără și nerespectarea normelor de igienă din spațiile destinate pregătirii alimentelor. Nerespectarea regulilor de igienă în ceea ce privește alimentația poate duce la îmbolnăviri gastrointestinale în rândul copiilor. Depozitarea alimentelor, manipularea, gătirea și transportul acestora trebuie să se facă în deplină siguranță pentru a-i feri pe copii de orice risc de îmbolnăvire.
"Au fost depistate mai multe abateri. Sancțiunile s-au aplicat pentru următoarele aspecte: lipsa cursurilor de igienă și neasigurarea în unitățile de alimentație a spațiilor și circuitelor funcționale stabilite prin normele de igienă în vigoare. Neefectuarea analizelor medicale prin serviciile de Medicina Muncii și nerespectarea normelor de igienă privind microclimatul, cubajul minim de aer", a adăugat dr. Loti Popescu.
Conducerea grădinițelor trebuie să asigure o alimentație colectivă adaptată vârstei și stării de sănătate, specifică activității și anotimpului, asigurându-se un aport caloric și nutritiv în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății în vigoare. Așa că, ar fi o ocazie bună să renunțe în a mai da copiilor merdenele, biscuiți și dulciuri din comerț, în locul gustărilor care, potrivit normelor, ar trebui să fie formate, în principiu, din fructe.