O parte din locuitorii orașului Năvodari nu va beneficia astăzi de apă curentă, timp de câteva ore. Pentru executarea unor lucrări de remediere a unor avarii la conductele de alimentare cu apă din orașul Năvodari, S.C. RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile astăzi, între orele 10,00 și 16,00. Vor fi afectați consumatorii de la nivelul blocurilor de pe străzile Școlii, Sănătății și Cabanei, dar și Liceul Lazăr Edeleanu, Școala nr.1, Primăria Năvodari, Căminul de Copii și Creșa nr.20.
- Publicitate -
"Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că S.C. RAJA S.A. Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea.