Atenție șoferi! Autovehiculele oprite neregulamentar sunt ridicate

de Madlena CĂLUGĂREANU Marţi, 27 August 2019 1262
Trei autoturisme staționate neregulamentar pe DN 2A, la câțiva metri de sensul giratoriu situat la intrarea în cartierul Tomis Plus au fost ridicate și transportate în parcul auto de pe strada Caraiman nr.1. Măsura a fost dispusă de polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța întrucât șoferii nu au respectat distanța minimă de parcare față de colțul intersecției și în plus blocau o bandă de circulație.

Drept urmare, Primăria Municipiului Constanța atenționează că autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL. Polițiștii rutieri dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor.

Situațiile în care se poate dispune măsura ridicării sunt atunci când mașinile sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap, etc. 

Mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1 pot fi recuperate doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute și numai în prezența unui polițist local.

Tariful de ridicare a mașinii: 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/ zi : 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei