Guvernul mimează subvenționarea Banii statului nu căptușesc blocurile constănțene Locuitorii municipiului plătesc integral din buzunarele proprii reabilitarea termică a apartamentelor în care locuiesc

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 1582
rDeși există două programe guvernamentale în vigoare, reabilitarea termică a apartamentelor și a blocurilor se face tot pe banii proprietarilor. Lucru just dacă te gândești că tot ei vor beneficia de confort și vor avea facturi mai mici la întreținere. Însă lucru absolut de-a-ndoaselea având în vedere că statul și autoritățile locale au promis sprijinirea măcar a unei părți din costurile lucrărilor. Au promis, au dat și în scris, însă condițiile sunt aproape imposibil de îndeplinit. "O reabilitare termică așa cum trebuie include, pe lângă izolarea termică a anvelopei blocului, montarea de geamuri termopan, repararea și izolarea acoperișului, schimbarea instalațiilor vechi și colmatate și montarea de repartitoare de costuri. Inițial s-a mers pe ideea finanțării 50% din partea statului, adică a Guvernului, 30 la sută de la autoritățile locale și 20 la sută de la asociația de proprietari. Însă foarte puține blocuri s-au făcut în sistemul acesta, iar unii au și acum de recuperat bani de la stat", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marcel Dragu, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari. Acest lucru este confirmat și de primarul orașului Eforie, unde prin programul respectiv au fost reabilitate termic patru blocuri. "Oamenii și-au plătit partea lor, Primăria și-a plătit partea ei, dar Guvernul nu a plătit nici acum partea lui. Așa încât constructorul intenționează să ne dea pe noi în judecată pentru ca să își recupereze banii. Este vorba despre un miliard de lei vechi, iar agentul economic spune că el a semnat cu mine, deci pe mine mă cheamă în instanță", a precizat primarul de la Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu. Guvernul - rău-platnic Ulterior, a fost emisă o normă metodologică, menită parcă să le blocheze complet orice șansă de a mai face reabilitare cu banii statului. Prin actul legislativ, se lasă inițiativa la nivelul autorităților locale care trebuie, în primul rând, să inventarieze blocurile, să execute auditul energetic, să realizeze proiectul de execuție pe banii lor și apoi să invite asociațiile să semneze con-tracte de mandat. "Nicio primărie nu are chef și bani să facă gestul acesta, deci din nou s-a îngropat reabilitarea termică. De altfel, în municipiul Constanța nici măcar nu s-au mai primit cereri. Au fost depuse 47 în 2008, 200 în 2009, după care nu s-au mai primit deloc, iar cele deja depuse au fost ignorate. Dacă, în județ, s-au mai făcut câteva blocuri, în municipiul Constanța nu s-a făcut nimic, absolut nimic. Primarul Radu Mazăre a spus încă de la început că nu agreează ideea de a plăti pentru confortul altora și aici s-a încheiat discuția. În schimb, viceprimarul Decebal Făgădău mai închide ochii în ceea ce privește autorizațiile. Pentru că, potrivit Legii nr. 50, începând din octombrie 2009, orice clădire mai înaltă de P+3 are nevoie de autorizație de construcție pentru asemenea lucrări. Procedura este extrem de anevoioasă și îi sperie pe oameni. Trebuie proiect, aprobări, certificate și toate costă mult. Așa că oamenii au mai făcut fără autorizație, iar Primăria s-a făcut că nu vede și nu i-a amendat. Se merge la limita legii, se dau aprobări scrise cu condiția să nu se modifice arhitectura, culoarea și să facă toți proprietarii", a mai adăugat Marcel Dragu. Fără credite bancare Recent, s-a dat Ordonanța nr. 69 privind reabilitarea termică cu credit bancar garantat de guvern și dobândă subvenționată parțial de la stat, în funcție de buget. Însă o singură bancă a acceptat să intre în acest program - Bancpost, adică banca statului. Condițiile sunt foarte stricte - fiind necesar acordul a 90% din proprietari. "Eu personal m-am ocupat de reabilitarea termică a blocului în care locuiesc. Am încercat și noi acest gen de finanțare, însă ne-am lăsat repede păgubași. Din 60 de proprietari, 33 au exprimat în scris că nu vor să se facă prin credit bancar, ci cu banii jos, și numai trei au agreat ideea. Restul nu au fost de acord deloc", a explicat Marcel Dragu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei