Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bărbat în comă la spital, după ce a căzut de pe un pat supraetajat

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 28 Iulie 2009 330 < 1 min citire
Însoțitorul unui grup de copii, sosit din Motru pentru a petrece câteva zile într-o tabără privată din Costinești, este internat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, după ce a fost victima unui accident nefericit. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost cazat într-o căsuță aparținând SC Velali Import Export SRL, pe unul dintre paturile supraetajate. Noaptea, în timp ce dormea, el a căzut din pat, fiind transportat în comă la spital. "Starea pacientului este gravă, are fractură de coloană cervicală și este în continuare în comă", ne-a spus dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt SCJU Constanța.
În urma incidentului, reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) au efectuat un control la unitatea cu pricina. "Am constatat că în zece dintre căsuțe, paturile supraetajate nu aveau bare de protecție corespunzătoare, motiv pentru care a fost posibil și incidentul respectiv. Am luat măsura închiderii definitive a căsuțelor, iar firma riscă o amendă între 20.000 și 100.000 lei", ne-a declarat Rodica Mocanu, purtător de cuvânt CRPC.
Articolul anterior 800 de câini maidanezi sunt adunați, lunar, de pe străzile Constanței (galerie foto)
Articolul următor Patru cazuri noi de contaminare cu gripa porcină, confirmate la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei