Apar primele acuzații după relocarea beneficiarilor din azilele ilegale ale lui Viorel Pașca. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu anunță că persoanele transferate au ajuns fără documente medicale și sociale, în multe cazuri având asupra lor doar o carte provizorie de identitate și/sau un card bancar.
- Publicitate -
21 de persoane au fost relocate în Sibiu
Potrivit DGASPC Sibiu, 21 de beneficiari au fost repartizați în servicii sociale din județ. Dintre aceștia, 14 au handicap grav, șapte nu dețin certificate de handicap, 12 au peste 65 de ani, o persoană nu avea acte de identitate, iar opt sunt neasigurate medical.
În prezent, cinci beneficiari sunt internați pentru evaluări medicale, stabilirea diagnosticului și instituirea tratamentului.
DGASPC cere proceduri speciale
Reprezentanții instituției spun că lipsa documentelor medicale și sociale a îngreunat procesul de preluare și au solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități emiterea unor proceduri speciale pentru gestionarea unor astfel de situații de urgență.
În paralel, autoritățile încearcă să reconstituie istoricul medical al pacienților, să identifice rudele și să stabilească măsurile de protecție necesare pentru fiecare caz.
Ministerul Muncii a anunțat că unul dintre beneficiarii relocați a decedat, iar alte 15 persoane sunt internate în spitale. Din cele 409 persoane găsite în azilele ilegale, doar 40 de aparținători au contactat autoritățile pentru a cere informații, fără ca vreunul să își exprime intenția de a le prelua în îngrijire, conform știripesurse.ro.