Dacă încă nu v-ați hotărât ce daruri să le luați celor dragi de Paște, puteți alege din cele câteva sute de produse realizate de copiii și adulții din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Acestea vor fi prezentate, începând de sâmbătă, într-o expoziție intitulată "Lumină și culoare". Inaugurarea va avea loc la ora 11, în incinta City Park Mall Constanța.
- Publicitate -
"La stand vor fi expuse peste trei sute de obiecte confecționate din materiale naturale, realizate de copiii și adulții protejați în instituțiile de asistență socială și protecția copilului de la nivelul județului Constanța", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.
Prețurile produselor variază de la suma de 1 leu la 50 lei. Materiale naturale se îmbină într-o feerie de culoare menită să aducă lumina în sufletul celor care vor fi interesați să admire și să achiziționeze produsele. Sub îndrumarea educatorilor specializați, aproximativ 200 de copii și 100 de adulți au participat la realizarea acestei expoziții. În perioada 12 - 18 aprilie, doritorii vor putea admira și achiziționa aceste obiecte realizate în spiritul sărbătorilor pascale. La momentul inaugurării expoziției, un grup de copii va prezenta un mic program artistic.