Pacienții internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța pot opina, într-un chestionar de satisfacție, cu privire la modul cum sunt tratați în perioada spitalizării.
- Publicitate -
Evaluarea chestionarelor completate de la instituire, 15 august, și până în prezent, arată că bolnavii sunt nemulțumiți de cadrele medica-le de la Unitatea de Primiri Urgențe, Secția de Urologie și Clinica Medicală 2.
Potrivit dr. Liliana Tuță, directorul medical al SCJU Constanța, chestionarele completate de bolnavii internați pe secțiile respective conțin cele mai multe note de 2 și 3 (în condițiile în care 1 reprezintă total nesatisfăcător, iar 5 foarte bine). "Paradoxal, pe secțiile de Pediatrie și Obstetrică -Ginecologie 1, unde presa a semnalat numeroase probleme privind curățenia și condițiile de cazare, au fost acordate cele mai multe note de 5 pentru calitatea actului medical. De asemenea, multe note de 5 au fost date și la Ortopedie", a mai afirmat medicul.
Conducerea spitalului urmează să verifice atât secțiile care au primit calificativele cele mai mici, dar și pe cele cu notele mari. "Totodată, vom analiza și de ce este o discrepanță mare la numărul de chestionare completate. De exemplu, pe unele secții, precum Urologia, sunt completate 37 de chestionare, iar pe altele 200", a precizat dr. Tuță.