Vineri, 05 Iunie 2026

Campania "Reciclez, nu poluez!" își premiază câștigătorii

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 09 Mai 2014 161 < 1 min citire
Campania "Reciclez, nu poluez!" își premiază câștigătorii
Compania Gremlin are plăcerea de a vă invita, luni, 12 mai, începând cu ora 12, la sediul din Str. Industrială nr. 9, la festivitatea de decernare a premiilor campaniei "Reciclez, nu poluez!".
Organizată de Gremlin, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu și al Primăriei Municipiului Constanța și în parteneriat cu CCR România, în perioada 11 noiembrie 2013 - 9 mai s-a desfășurat campania de colectare deșeuri de baterii și surse de iluminat uzate "Reciclez, nu poluez!".
Clasele sau grupele care au reușit să colecteze cele mai mari trei cantități de deșeuri de baterii portabile și surse de iluminat în cadrul celei de-a doua etape (18 februarie - 9 mai) vor fi recompensate de către organizatori cu premii constând în echipament sportiv. Totodată, în cadrul festivității vor fi acordate premiile pentru implicarea în întreaga campanie. Astfel, marea câștigătoare a campaniei va pleca într-o excursie instructiv educativă de 1 zi, în timp ce două dintre cadrele didactice participante vor fi recompensate cu aparate foto digitale.
Taguri
Articolul anterior VIDEO. Paradă militară impresionantă în Piața Roșie din Moscova. Rusia a celebrat Ziua Victoriei
Articolul următor Mașină din Bulgaria, cu acte false, oprită la graniță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei