Vineri, 17 Iulie 2026

Campanie gratuită de sterilizare pentru câinii de rasă comună, dar cu stăpân

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 17 Iulie 2026 40 < 1 min citire
Campanie gratuită de sterilizare pentru câinii de rasă comună, dar cu stăpân
O nouă campanie gratuită de sterilizare a animalelor de rasă comună, dar cu stăpân începe luni, 20 iulie, la Constanța. Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Spitalul Veterinar VetZone, oferă gratuit servicii de sterilizare, permițându-le proprietarilor să își sterilizeze animalele fără costuri, contribuind astfel la prevenirea înmulțirii necontrolate și la diminuarea numărului de câini abandonați.
Gestionarea responsabilă a populației canine începe cu implicarea fiecăruia dintre noi. Prin această campanie oferim proprietarilor posibilitatea de a-și steriliza și microcipa gratuit câinii de rasă comună, contribuind astfel la reducerea abandonului și la prevenirea înmulțirii necontrolate", a transmis primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Pe lângă intervenția de sterilizare, câinii înscriși în campanie vor beneficia gratuit de carnet de sănătate, microcipare, înregistrare în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și tratament postoperator.
Serviciile medicale vor fi oferite la Spitalul Veterinar VetZone, situat pe strada Rândunelelor nr. 94 din Constanța. Programările se fac telefonic, la numărul 0723 654 402. 
Taguri
Articolul anterior Constanța, între polii turismului românesc - București, Brașov, Prahova și Cluj
Articolul următor Împăcare la Judecătoria Medgidia. Primarul din Cernavodă renunță la procesul cu preotul Florin Bărbulescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei