Vineri, 05 Iunie 2026

Cartierul Compozitorilor, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 28 Iulie 2021 247 < 1 min citire
Cartierul Compozitorilor, fără curent electric
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Joi, 29 iulie, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Edmond Deda nr. 33 – 43, Ionel Perlea, Nicolae Kirculescu, Constantin Bobescu. În acelaşi interval, sunt anunţate întreruperi pe bulevardul Regina Elisabeta şi pe strada Remus Opreanu. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi pe străzile Răscoala 1907, Duiliu Zamfirescu, Ciprian Porumbescu, I.G. Duca, Sabinelor, Constantin Brătescu, aleea Garofiţei – blocul L91, strada Suceava – blocurile SV1 şi SV2.
În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în oraşul Năvodari, pe străzile D21 şi D21, şi în zona Palazu Mic şi popasul Taşaul. 
Taguri
Articolul anterior Emil Boc, mesaj laudativ la adresa echipei PNL Constanţa
Articolul următor Persoanele cu dizabilităţi din centrele DGASPC vor beneficia de o serie de facilităţi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei