Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Catedrala Națională, deschisă până pe 2 decembrie, pentru credincioși

de Carmen MOCANU Duminică, 30 Noiembrie 2025 67 < 1 min citire
Catedrala Națională, deschisă până pe 2 decembrie, pentru credincioși
Porţile Catedralei Naţionale s-au redeschis pentru public în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, cu ocazia sărbătorilor legate de hramul Catedralei şi Ziua Naţională a României.
Mai multe slujbe sunt oficiate la Catedrala Naţională, astăzi, de Sfântul Andrei, Ocrotitorul României şi al acestui lăcaș, iar luni cu prilejul Zilei Naţionale.
Potrivit Patriarhiei, accesul credincioşilor care vor să participe va fi liber.
Duminică, 30 noiembrie, racla cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi baldachinul acesteia au fost scoase în pridvorul deschis al Catedralei, unde se află icoana în mozaic a Sfântului Andrei, şi vor rămâne acolo până la ora 19.00.
Pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, de la ora 12.00 va avea loc slujba de mulţumire Te Deum, iar după încheierea acesteia, Catedrala va rămâne deschisă pentru pelerini până la ora 19.00.
A doua zi, marţi, 2 decembrie, Catedrala va putea fi vizitată între orele 11.00 şi 19.00, urmând ca, în perioada 3 – 23 decembrie, să fie din nou închisă pentru continuarea lucrărilor interioare.
Taguri
Articolul anterior George Simion, discurs tensionat și provocator, la Congresul AUR
Articolul următor "Cultura Live" - Ziua Națională. Gând și simțire românească

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei