Vineri, 05 Iunie 2026

Ce obiceiuri au armenii din Dobrogea de sărbători

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 19 Decembrie 2016 727 < 1 min citire
Ce obiceiuri au armenii din Dobrogea de sărbători
Armenii din Dobrogea se pregătesc încet-încet de sărbători. Dacă Revelionul îl serbează și ei la aceeași dată ca și noi, pe 31 decembrie, Crăciunul, în schimb, îl vor celebra în aceeași zi cu Boboteaza, pe data de 6 ianuarie. 
În această perioadă, ne-a declarat secretarul cultural al Uniunii Armenilor din Constanța, Luiza Terzian, femeile vor pregăti anușabur, care se prepară din grâu fiert și fructe uscate, apoi urmează sarmalele în foi de viță. Mâncarea tradițională este, însă, harisa, care se face din carne mai grasă de oaie, pasăre, porc și grâu. Toate acestea se fierb împreună, iar în final se obține o pastă foarte consistentă, care se servește cu ulei și puțin chimen.
Un alt obicei este faptul că armenii mănâncă și foarte mult pește sau pilaf cu stafide. Trebuie precizat că orezul simbolizează roadele pământului, iar stafidele reprezintă credincioșii. Toate acestea pot fi stropite cu vin roșu.
Taguri
Articolul anterior De la voluntariat, la vampiri, vârcolaci și dansuri populare
Articolul următor De ce poate fi complicată o sarcină după vârsta de 35 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei