Turiștii care vor veni în această vară în stațiunea Eforie Nord vor avea la dispoziție un centru de informare performant. Acesta va fi dezvoltat printr-un proiect cu finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Adminis-trației Publice, prin Autoritatea Națională pentru Turism.
- Publicitate -
"Investiția în Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Eforie Nord se ridică la peste 621.000 de lei, iar valoarea totală eligibilă este de 579.238,56 lei. Valoarea neeligibilă estimativă, inclusiv TVA, este de 42.076,60 lei. Finanțarea nerambur-sabilă acoperă 98 la sută din valoarea totală eligibilă a proiectului, în timp ce contribuția Primăriei Eforie este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului", a explicat Cecilia Crețu, managerul de proiect.
Astfel, centrul va fi pus la dispoziția turiștilor și va veni în întâmpinarea nevoilor acestora.
"Centrul Național de Informare și Promovare Turistică va fi responsabil de implementarea unui Plan de Marketing pentru stațiunea Eforie Nord și va be-neficia de o bază de date complexă, prin intermediul căreia vor fi actualizate informațiile cu privire la stațiune", a mai adăugat reprezentantul Primăriei Eforie.