Vineri, 05 Iunie 2026

Comisari OPC falși dau amenzi comercianților

de Ada CODĂU Joi, 29 Aprilie 2010 306 < 1 min citire
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța a fost sesizat, în cursul zilei de marți, 27 aprilie, cu privire la prezența a trei presupuși comisari de control care desfășurau activități specifice în zonele Complexului Big, respectiv CET, din municipiul Constanța. După mai multe acțiuni de verificare, conducerea CRPC a constatat că aceștia nu făceau parte din corpul comisarilor de control ai instituției.
Pentru a-și da seama dacă este vorba despre un comisar fals de control, agenții economici sunt sfătuiți să solicite persoanei care se prezintă la ei ordinul de deplasare sau serviciu pentru data respectivă, legitimația de comisar și menționarea controlului în Registrul Unic de Control. De asemenea, reprezentanții CRPC atrag atenția că amenzile contravenționale aplicate se achită numai la Trezorerie și nicidecum echipei de comisari.
Directorul coordonator CJPC, Mihai Petre, roagă toți operatorii economici care se întâlnesc cu astfel de situații să sune imediat la linia de urgență a instituției, 0241.550.550, precum și la secția de poliție de pe raza căreia au fost semnalate aceste aspecte.
Articolul anterior Companiile americane ne consiliază în serviciile de alimentare cu apă și canalizare
Articolul următor Angajatele de la Primărie își cumpără haine și pantofi, le poartă, apoi le returnează și cer să le schimbe cu alte modele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei