Joi, 04 Iunie 2026

Condamnați să moară cu zile r Medicii de familie susțin că bolnavii cronici nu își mai iau rețetele lunar

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 21 Martie 2011 460 3 min citire
Condamnați să moară cu zile
Sărăcia a lovit în mulți români în ultimii ani. Însă cel mai tare afectați sunt românii bolnavi. Nu mai primesc medicamente gratuite, iar cele compensate sunt foarte scumpe. Mulți dintre ei nu își mai permit să-și îngrijească sănătatea și aproape că s-au resemnat, așteptându-și sfârșitul.
"Foarte mulți bolnavi cronici re-nunță la medicamente. Sunt oameni care nu-și mai cumpără rețeta lunar și nu își mai iau medicația constant. Populația este extrem de săracă, mai ales la țară. Majoritatea asiguraților au pensie socială", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Cristina Mihaela Palcău, medic de familie în comuna Crucea. Oamenii sunt din ce în ce mai necăjiți. Se plâng că au ajuns să dea și jumătate din pensie pe medicamentele care îi țin în viață. "E greu. De-abia ne descurcăm. Suntem bolnavi, dar avem și copii care nu își găsesc de muncă și trebuie să-i ajutăm și pe ei. Cu ce să ne mai luăm și pastilele? De o lună nu am mai luat niciun medicament. Poate luna viitoare, dacă reușește să plece în străinătate, la muncă, băiatul meu, atunci o să îmi ajungă banii și de medicamente", ne-a spus Tanța Panait.
"Nu poți să nu primești un copil bolnav pentru că nu are programare"
Aceeași nemulțumire este și în cabinetele medicilor de familie. Ei susțin că modificările legislative din ultima perioadă și cele care vor urma, cât de curând, îi vor determina să tragă obloanele. "Încă nu s-a dat drumul la falimentarea noastră. Acum suntem la linia de plutire. Tot ne mai putem plăti asistentele, utilitățile cabinetului, dar nu știm ce vom face în continuare. Noi nu putem să respectăm nici măcar numărul maxim zilnic de pacienți, impus de Ministerul Sănătății. Este imposibil să faci acest lucru, mai ales când este vorba de copii. Cum poți să le spui că nu îi primești pentru că nu au programare, când copilul face febră din ce în ce mai mare de la o oră la alta. Nu te lasă sufletul să faci așa ceva. Ajungem să vedem chiar și 30-40 de pacienți pe zi", îl explică dr. Camelia Răsleanu, medic de familie în localitatea Nicolae Bălcescu.
Sărmani cu carduri de sănătate
De aceeași părere este și dr. Cristina Mihaela Palcău: "Am peste 1.200 de pacienți. Pe cei bolnavi cronici îi putem programa, dar pe cei care vin din celelalte sate ale comunei nu-i putem ține la ușă. Îi primim, îi vedem, mai ales dacă este vorba despre copii", spune medicul. Mai ales că românul vine la medic când îl doare ceva și nu se gândește să se programeze astăzi pentru că o să-l doară ceva peste două zile.
Medicii sunt îngrijorați și de noul sistem ce va fi introdus odată cu punerea în circulație a cardului de sănătate. "Va trebui să ne achiziționăm un aparat pentru carduri. Am înțeles că este cam două mii de lei. De unde să mai scoatem banii ăștia? Și apoi de unde să aibă bani familiile sărmane, cu patru-cinci copii, pentru ca să cumpere câte un card pentru fiecare în parte?", se întreabă dr. Camelia Răsleanu.
Articolul anterior Cosmetica la domiciliu
Articolul următor Localități fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei