Angajaţii RAJA S.A. anunţă că la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa joi, 14 noiembrie, o serie de lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, va fi întreruptă furnizarea apei potabile, între orele 8.30 - 18.00. Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Cantacuzino, Progresului, Negru Vodă, Carmen Silva, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Dezrobirii, Transilvaniei, Munteniei, Remus Opreanu si Ion Movilă. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă", este recomandarea reprezentanţilor companiei de apă.
- Publicitate -