Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum mergem cu copiii în vacanţă, în ţări de risc epidemiologic

de Madalina PETRESCU Joi, 22 Iulie 2021 160 < 1 min citire
Cum mergem cu copiii în vacanţă, în ţări de risc epidemiologic
Cei care pleacă cu cei mici în concediu trebuie să ştie că cei cu vârste sub trei ani sunt scutiţi de carantină indiferent de ţara de unde se întorc. Dacă vorbim de cei cu vârste cuprinse între trei și 16 ani și veniți dintr-o zonă galbenă sau roșie, aceștia sunt exceptați, doar dacă prezintă un test PCR negativ și au părinții vaccinați. Comitetul Național pentru Situații de Urgență prevede ca testarea minorilor să fie făcută înainte de intrarea în țară.
Pot exista, însă, și excepții. Mai exact, părinții trebuie să ceară o derogare pentru o zi sau câteva ore dacă din anumite motive nu au putut testa copilul până la întoarcerea în țară. Există și cazuri în care minorul nu poate fi testat din diferite motive. Atunci, trebuie să stea în carantină 14 zile, iar după 8 zile se poate efectua un test, iar dacă rezultatul este pozitiv, cel mic poate ieși din carantină în a zecea zi. Atenție, însă! Dacă părinții sunt vaccinați, nu trebuie să stea și ei în carantină. În cazul în care o altă persoană nevaccinată anti-COVID va avea grijă de minor, și ea va trebui să se izoleze alături de copil.
Taguri
Articolul anterior Propunere de excursie - Cetatea Enisala
Articolul următor Plimbare cu şalupa, la apus pe Marea Neagră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei