Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum puteți dărui câteva zile de fericire unui copil dintr-un centru de plasament

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 12 Decembrie 2009 339 1 min citire
Sărbătorile de iarnă, sunt, pentru cei mai mulți oameni, prilej de a se reuni cu familia. Pentru o bună parte dintre copiii din centrele de plasament, "familia" este însă un cuvânt căruia nu-i înțeleg pe deplin sensul.
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, puteți face un gest generos, puteți deschide ușa căminului pentru un micuț dintr-un centru de pla-sament. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța au prezentat procedura care trebuie urmată pentru a putea oferi unui copil câteva zile în sânul familiei.
În primul rând, cei interesați trebuie să depună o cerere la sediul DGASPC, de pe strada Decebal, numărul 22, în care să se precizeze dacă au mai luat vreodată un copil în perioada sărbătorilor, perioada în care doresc să se afle micuțul în casa lor, vârsta acestuia etc. Solicitarea trebuie să fie însoțită de o copie a actului de identitate și de datele de contact. "O echipă din cadrul direcției va realiza o anchetă socială la domiciliul solicitanților. Pentru că procedurile pot fi de durată, este bine ca solicitările să fie făcute din vreme, pentru a avea timp să fie realizate anchetele sociale", a afirmat Roxana Onea, purtător de cuvânt DGASPC Constanța.
Până în prezent, șase familii de constănțeni, care nu au niciun grad de rudenie cu micuții din centrele de plasament, și-au exprimat intenția de a lua un copil acasă, de sărbători.
Articolul anterior Crăciunul aduce în piețele constănțene brazi frumoși, dar scumpi
Articolul următor Mizeriile Constanței

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei