Cum sunt instruiți voluntarii "Mare Nostrum"

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 09 Aprilie 2013 139
Organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum" a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute un atelier de instruire a voluntarilor în cadrul proiectelor cu delfini. La curs au participat 10 persoane, care și-au exprimat dorința de a se alătura echipei "Mare Nostrum" pe teren în activitățile de monitorizare și foto-identificare a delfinilor din Marea Neagră. "În timpul cursului, am fost informați, de către Iulian Bălan de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină «Grigore Antipa», din Constan-ța, de existența unui delfin eșuat la Midia. Astfel, voluntarii noștri au avut ocazia să susțină partea practică a cursului, direct, la fața locului. Întreaga echipă s-a deplasat pe teren, unde au constatat că delfinul eșuat, aflat într-o stare avansată de putrefacție, era o femelă de 230 cm lungime, din specia Tursiops truncatus ponticus (Afalin). Acesta este cel de-al patrulea delfin investigat, la fața locului, de echipa noastră, în decurs de o săptămână", a precizat Cecilia Pătrăhău, reprezentant "Mare Nostrum".
Activitatea face parte din proiectul intitulat "Monitorizarea delfinilor din Marea Neagră", ediția 2013, lansat de ONG "Mare Nostrum" în luna februarie. Dacă observați un delfin eșuat, puteți contacta echipa la numerele de telefon 0800/800.078 sau 0763/255.731, iar pe site-ul www.delfini.ro găsiți formularul online prin intermediul căruia ne puteți trimite informații cu privire la delfini (vii sau morți).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei