Mâine, vremea se va încălzi și în regiunile intracarpatice, devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei și 21 de grade în Lunca Dunării. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază și seara îndeosebi în zona de munte, Banat, Oltenia, sudul Crișanei și vestul Munteniei, unde pe arii restrânse va ploua, iar la altitudini de peste 1.800 m vor fi și lapovițe sau ninsori.
- Publicitate -
Noaptea, aria precipitațiilor va cuprinde treptat jumătatea vestică a țării, iar local vor fi și în restul teritoriului. Ploile vor fi și sub formă de averse, se vor semnala descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Începând de după-amiază și până la sfârșitul nopții, cantitățile de apă vor depăși local 15 - 20 litri pe metru pătrat, iar izolat, în special în Carpații Occidentali și Meridionali, 30 - 35 litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări temporare cu precădere în sudul și centrul teritoriului, precum și la munte. Temperaturile minime se vor situa între 3 și 10 grade. Dimineața izolat vor fi condiții de ceață.
La Constanța, cerul va fi senin, va sufla un vânticel slab, dinspre sud-est, iar maxima termică va atinge 16 grade Celsius. Peste noapte se vor aduna totuși câțiva nori, iar termometrele vor indica minimum 8 grade Celsius. Poimâine va ploua slab și se va mai răci, până pe la 12 grade Celsius. Precipitațiile vor continua și joi, dar temperaturile mai cresc.