Daruri speciale. Magia Crăciunului în globuri pictate manual de Liliana Giosan
de Alina GÂJUVineri, 05 Decembrie 2025 359 2 min citire
Asculta stirea
În preajma sărbătorilor, un cadou special poate face diferența. Iar dacă nu știți ce să alegeți, noi vă recomandăm globurile pictate manual cu suflet, migală, cu simboluri ale satului românesc, motive tradiționale, îngeri și ii. Fiecare glob e o emoție, o rugăciune tăcută și o bucurie împărtășită de Crăciun de Liliana Giosan, profesor și creator de amintiri, care de ani buni, duce mai departe frumusețea și tradițiile satului românesc.
- Publicitate -
Luna decembrie pentru Liliana este specială, încărcată de emoții, amintiri, dor, dar și echilibru și pasiune. Pasiune pentru pictură, în special pictură manuală pe globurile de brad. Așa se face că, de ani de zile, Liliana transformă simplele globuri în adevărate bijuterii vizuale. Fiecare ornament spune o poveste inspirată din frumusețea și tradițiile satului românesc, din liniștea iernilor de odinioară și din magia sărbătorilor.
„În fiecare an de Crăciun făceam cadouri celor dragi, ba pictam pe tricouri, ba le personalizam câte o agendă și am stat și m-am gândit: ok de ce să nu pictez și pe globuri? Inițial am încercat pe polistiren, cu tehnica șervețelului, nu mă atrăgea foarte mult, parcă nu era pentru mine, așa că am început să pictez și în ultimii cinci ani asta fac, pictez globuri. Am început să desenez motive tradiționale, femei îmbrăcate în ie, bunici, femei care torc, care pictează poate la rândul lor", ne-a povestit Liliana Giosan, creator de amintiri.
Anul acesta a ales să picteze îngeri păzitori, protectori ai casei și familiei, îmbrăcați în ii tradiționale, ce vor fi apoi așezați tăcut pe ramura bradului, ca o binecuvântare. Și nu sunt simple decorațiuni, sunt simboluri care poartă noroc, liniște și protecție. În fiecare glob, Lili pune o bucată din ea, din liniștea, dorul și amintirile ei din Dobrogea.
„Au poveste și emoție. Mă întreabă multă lume de ce nu le fac din vară, un anumit număr, și sunt și mai productivă, pictez și mai multe, însă ar însemna să lucrez în serie și practic să nu mai transmit aceeași emoție prin ele. Tocmai de aceea am ales să lucrez doar personalizate, doar pe comenzi. Stau de vorbă cu oamenii uneori mai mult decât pictez un glob pentru că simt nevoia să transmit toată povestea din spate", a declarat Liliana Giosan, creatoarea globurilor.
Așadar, într-o lume grăbită, cadourile făcute cu suflet sunt tot mai rare. Dar globurile Lilianei nu sunt doar obiecte. Sunt trăiri, sunt legături între generații și sunt acele amintiri care rămân și după ce sărbătorile trec. În ceea ce privește durata realizării unui astfel de glob, acesta este pictat în aproximativ o oră, iar prețul ajunge undeva la 100 de lei.
Și, pentru cei care caută un cadou unic, plin de sens…da, răspunsul e chiar aici, în povestea unui glob care a început cu o pensulă și cu o inimă plină de tradiție.