Vineri, 05 Iunie 2026

Descoperire incredibilă pe planeta Marte

de Cuget Liber Luni, 22 Octombrie 2018 351 1 min citire
Descoperire incredibilă pe planeta Marte
Apele sărate situate sub suprafața planetei Marte ar putea conține suficient oxigen molecular pentru a susține viața microbilor și a bureților, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature, scrie realitatea.net
Studiul, condus de NASA și de Institutul de Tehnologie din Pasadena, California, amintește că pe Marte oxigenul este rar, spre deosebire de Terra, unde viața aerobă a evoluat în paralel cu fotosinteza pentru a ridica astfel nivelul oxigenului.
Pe Marte, spun autorii, oxigenul apare doar în mici cantități care sunt produse de descompunerea dioxidului de carbon care produce lumină. Studiile anterioare semnalau că oxigenul molecular prezent pe această planetă nu ar fi capabil să susțină viața, chiar și cea mai simplă precum a organismelor aerobe.
Potrivit principalului expert al studiului, Vlada Stamenkovic (NASA), și colegilor săi de la Institutul din Pasadena, cantitatea de oxigen molecular s-ar putea găsi în dizolvarea apelor sărate supuse unor mari presiuni și temperaturi din diferite zone de pe suprafața planetei Marte.
În opinia lor, concentrațiile de oxigen molecular sunt deosebit de mari în regiunile polare ale Planetei Roșii, dar și unele "saramuri" localizate sub suprafața marțiană ar putea conține suficient O2 pentru a susține viața aerobă.
Mai concret, experții au calculat că circa 6,5 % din întreaga planetă, chiar sub suprafața lui Marte, ar putea conține niveluri de oxigen similare celor care permit viața pe Terra. Salinitatea acestor sisteme, face ca apa să rămână în stare lichidă, inclusiv când temperatura scade sub zero grade.
Taguri
Articolul anterior Iohannis, atac dur înaintea consultărilor: Traversăm o perioadă în care independența justiției române este pusă la grea încercare
Articolul următor Jurnalist saudit ucis. O mașină diplomatică saudită, găsită abandonată într-o parcare din Istanbul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei