Duminică, 07 Iunie 2026

Discuţii la Ministerul Mediului despre pregătirea plajelor pentru sezonul estival 2022

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 20 Ianuarie 2022 324 < 1 min citire
Ministrul Tánczos Barna s-a întâlnit, marţi, 18 ianuarie, cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu. Cei doi demnitari au avut o primă discuție legată de pregătirea sectoarelor de plajă ale litoralului românesc pentru sezonul estival 2022. A fost convenit ca specialiștii din cele două ministere și Administrația Națională Apele Române să lucreze împreună pentru a se asigura că, până la venirea turiștilor, toate plajele sunt conforme în ceea ce privește respectarea prevederilor legale legate de curățenie, a măsurilor de protecție sanitară, gestionarea deșeurilor etc.
Un alt punct al discuției a constat în prezentarea, de către reprezentanții MAT, a interesului privind dezvoltarea, pe termen mediu și lung, a domeniului schiabil din România. În acest context, cele două instituții își vor coordona acțiunile în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, protecției habitatelor, a zonelor strict protejate și a tuturor teritoriilor cu valoare ecologică ridicată.
Taguri
Articolul anterior Până la ce dată puteţi depune actele pentru tichetele „Respect”
Articolul următor GALERIE FOTO - VIDEO / ACCIDENT RUTIER GRAV ÎN OVIDIU. Trei victime în stare gravă!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei