Două parcuri de distracții de pe litoral, amendate și închise de ANPC! Au fost găsite mai multe nereguli

de Andreea ANDRONACHE Duminică, 07 Iulie 2024 327
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar activitatea a două parcuri de distracții de pe litoral, în urma unui control. Au fost aplicate și două amenzi în valoare de 10.000 de lei.
Controlul a fost făcut de ANPC, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial ISCIR și ai Primăriei comunei Limanu, județul Constanța.
Au fost sancționați doi operatori economici, Popescu Business Family SRL și Luna Park Popa SRL, pentru nereguli în funcționarea parcurilor de distracții.
Inspectorii au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor constatate, pentru ambii operatori economici.
În urma controlului a reieșit că cele două societăți nu aveau autorizare pentru echipamentele de agrement și nici nu aveau făcute reviziile ISCIR, ceea ce punea în pericol sănătatea sau viața utilizatorilor. Inspectorii au mai găsit echipamente deteriorate, cu vopsea exfoliată, plasă elastică ruptă pentru trambuline și rugină pe elemente de siguranță, uzură în exces a unor elemente sau chiar lipsa unora care asigurau siguranța consumatorilor. De asemenea, au fost unele echipamente care au avut modificări neautorizate și a lipsit împământarea unor echipamente electrice. În plus, consumatorii nu au fost informați cu privire la denumirea echipamentului și a modului corect de folosite.
„Nu vă expuneți copiii sau membrii familiei unor astfel de improvizații, care le pot pune viața în pericol. Verificați informațiile afișate de prestator, precum și starea aparatelor și nu le folosiți dacă observați improvizații, deteriorări sau funcționare anevoioasă a acestora. Litoralul românesc dispune de parcuri de distracții autorizate, verificate și sigure pentru toți consumatorii”, a transmis Sebastian Hotca, vicepreședinte cu atribuții de președinte ANPC.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei