Săptămâna aceasta, președintele Consiliului Județean (CJC) Constanța, Florin Mitroi a rămas șocat de situația pe care a întâlnit-o în subsolul celei mai mari unități sanitare de pe raza județului nostru, Spitalul Clinic Județean de Urgență. „Ce am găsit astăzi nu poate rămâne tolerat. Este timpul să punem capăt indiferenței și să arătăm respect față de oameni prin fapte concrete. Am spus mereu: nu mă feresc să intru acolo unde alții evită. Lucrurile nu se schimbă singure, ci prin implicare".
- Publicitate -
Despre ce este vorba? Chiar în subsolul unității sanitare numai apă infiltrată, igrasie, ceea ce reprezintă un pericol nu doar pentru pacienți, ci și pentru personalul medical.
Ca urmare, a fost dispusă o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor și pentru a se vedea dacă situația semnalată afectează structura de rezistență a clădirii spitalului, având în vederea vechimea acestuia, de peste 50 de ani.
„În subsolul spitalului, în urma sesizărilor făcute de angajații de la Anatomie Patologică și Urgență, am avut curajul să coborâm un pic și ne-am îngrozit. Este o colcăială de mizerie moștenită, probabil, nu de un an, doi, ci de zeci de ani de zile. Cunoaștem foarte bine situația tuturor, în urma descoperirilor din subsol. Am luat la rând toate subsolulrile ale secţiilor exterioare ale spitalului. Săptămâna viitoare avem în vizor secţia de îngrijiri paliative Casa Soarelui şi în paralel vom merge la secţia exterioară de la Agigea, pentru că şi acolo avem probleme.
Aici, la Spitalul Judeţean, din punct de vedere al igienei, este jale, este nenorocire. Din punct de vedere al structurii, am dispus efectuarea unei expertize de structură să vedem dacă nu cumva este afectată şi structura de rezistenţă a spitalului. Am găsit şobolani morţi, vii, pamperşi, resturi, ţevi colmatate sparte. Focar de infecţie, cu alte cuvinte. Sunt scurgeri acolo şi am înţeles că au fost făcute sesizări către fosta conducere. La preluarea mandatului meu, nu am ştiut de această problemă. Aveam un miros pregnant, inclusiv pe holul de la direcţie, iar Anatomo-Patologia şi Urgenţa au sesizat acest aspect. Este venită o echipă de la RAJA, care vidanjează, s-a scos apa, iar cu târnăcoape, lopeţi se scoate mizeria, rezidurile şi resturile de acolo. Se vor lua şi alte măsuri. Şeful serviciului Administrativ şi-a dat demisia şi va fi înlocuită. Aceasta ne-a declarat că ar fi înştiinţat vechea conducere şi i s-ar fi spus că nu este prioritar. Vom lua toate măsurile de punere în siguranţă a clădirii. Activitatea spitalului se va desfăşura în condiţii normale”, a precizat managerul.