Grevă japoneză, mâine, la Primăria Constanța și la SPIT

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 24 Mai 2017 220
Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanța, constituit în cadrul Primăriei municipiului Constanța și la nivelul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța organizează mâine o grevă japoneză pe durata întregului program de lucru. Acțiunea de proteste este susținută de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, afiliată la Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa. 

"Precizăm că acțiunea de protest a fost generată de lipsa reglementării unei grile de salarizare exprese și unitare, care să stabilească nivelul salarizării personalului din administrația publică locală. Astfel, potrivit proiectului legii salarizării, remunerarea angajaților din administrația publică locală este lăsată la latitudinea aleșilor locali, fapt care va genera discrepanțe salariale între angajații care au aceleași funcții, aceeași vechime, activitate similară și lucrează în aceleași condiții, lucru care contravine chiar principiilor reglementate de proiectul lege. După cum se cunoaște, administrația publică locală este singura familie ocupațională care nu are grilă de salarizare în proiectul legii salarizării, stabilirea salariilor fiind dată în competența consiliilor locale și județene", explică reprezentanții SLSAP Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei