Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 "Jean Bart" Constanța au continuat, săptămâna aceasta, seria întâlnirilor cu oameni de succes, invitându-l la sediul instituției pe fotbalistul Ianis Hagi. Așa cum era de așteptat, copiii i-au adresat o mulțime de întrebări și au așteptat răbdători, la final, autografe. Cu această ocazie, Ianis le-a povestit copiilor că succesul presupune nu doar talent, ci multă muncă și seriozitate, determinare, renunțare la micile plăceri ale vieții.
- Publicitate -
"Nimeni nu te plantează în vârf, pentru fiecare succes muncești și crezi în tine", le-a spus jucătorul copiilor. De asemenea, educația părinților și sprijinul antrenorilor sunt deosebit de importante, iar școala joacă un rol definitoriu în viața fiecărui sportiv, a adăugat el. Copilașii au fost captați cel mai tare de jongleriile cu mingea, care le-au atras ca un magnet privirile. (M.Ș.)