Un număr de 60 de constățeni și-au pierdut, anul acesta, indemnizațiile de șomaj sau le-au fost suspendate din diferite motive.
- Publicitate -
Conform informațiilor furnizate de șeful Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Gheorghe Bușu, încetarea plății indemnizației de șomaj se face la data încadrării în muncă pentru o perioadă mai mare de 12 luni sau atunci când o persoană realizează venituri din activități autorizate, mai mari decât indemnizația de șomaj.
Banii pot fi pierduți și la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă, situat la o distanță de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, dar și la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de trei luni.
Încetările se mai fac și la data expirării perioadei legale de plată sau în situațiile în care beneficiarii nu s-au prezentat, lunar, la AJOFM pentru viză.
Suspendările, în schimb, sunt operate în cazul celor care nu și-au îndeplinit obligația de a se prezenta lunar, la AJOFM, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; la data plecării din țară pe o perioadă mai mică de trei luni, la cererea persoanei; pe perioada detenției.
Vor mai pierde banii și persoanele care primesc indemnizația de maternitate și indemnizația pentru creșterea copilului până la împli-nirea vârstei de doi ani, respectiv de trei ani în cazul copilului cu handicap etc.