Vechiul slogan “Sticle goale cumpărăm!” a apărut, din nou, în România într-o formă modernă și reprezintă un program de recuperare și reciclare a ambalajelor de unică folosință PET, care a intrat în vigoare în data de 30 noiembrie 2023, în baza Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., compania desemnată să administreze acest sistem în țară, prezintă un rol esenţial în implementarea și gestionarea programului.
Principala caracteristică a SGR vizează recompensarea persoanelor pentru returnarea ambalajelor goale. Acest sistem ingenios motivează oamenii să recicleze, oferindu-le un stimulent financiar pentru contribuția lor la protejarea mediului înconjurător. Prin intermediul acestui sistem, fiecare cetățean poate returna ambalajele și poate recupera suma de 0,50 bani pentru fiecare sticlă sau recipient. Aceste automate de colectare pot fi găsite în supermarket-uri precum Mega Image, Kaufland, fiind desemnate sticlelor, dozelor și PET-urilor care au simbolul "Ambalaj cu garanție". Odată puse în automat, acesta va elibera un bon echivalent valorii, suma putând fi ridicată de la orice casă de marcat.
Un efect semnificativ al acestui sistem este impactul economic. În primul rând, SGR poate contribui la dezvoltarea unei industrii locale a reciclării prin creșterea cererii de ambalaje reciclabile.
De asemenea, prin susținerea pieței locale a reciclării, SGR poate stimula sectorul industrial și poate contribui la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) al țării. Reducerea dependenței de importurile de materiale reciclabile poate avea, astfel, un impact pozitiv asupra balanței comerciale, consolidând economia națională.
După o consultare mai atentă a procesului de reciclare am constatat că persoanele în vârstă sunt cele mai atrase de acest fenomen, ele deja fiind familiarizate cu acest model încă din tinerețea lor. Totodată, oamenii cu o situație financiară sub nivelul mediu sunt împinși spre a recicla, deoarece pentru aceștia orice sumă, chiar și modică, precum cea de 0,50 bani obținută pentru o sticlă, este semnificativă, conform celor spuse de managerul magazinului Mega Image din Constanța, de pe strada Gheorghe Economu.
Acesta a mai precizat și că generația de tineri nu este atrasă de programul SGR, găsind această activitate mai mult drept una plictisitoare, decât folositoare.
Ce puteți face dacă automatul respinge sticlele
După ce am intrat în interacțiune cu mai multe persoane care se aflau în fața aparatului de reciclare, am ajuns la concluzia că acesta funcționează perfect, în general, rareori întâmplându-se să dea erori. Totuși, aceste cazuri există și sunt deranjante, în special pentru vârstnici. Spre exemplu, o doamnă în vârstă de 78 de ani ne-a spus că într-o zi, s-a întâmplat să vină cu foarte multe sticle strânse în timp, iar aparatul să dea eroare și să nu îi scoată bonul cu care ar fi trebuit să meargă la casă să își încaseze suma de bani. Această situație s-a dovedit a fi una extrem de neplăcută pentru ea, din cauza faptului că a trebuit să aștepte în jur de două ore în magazin pentru ca problema să fie rezolvată, menționând și că are probleme de sănătate.
Este bine de știut că automatele resping sticlele dacă le împingeți cu viteză înăuntru, așa că cel mai bine ar fi să le puneți fără mișcări bruște, ci cu calm. Dacă o sticlă cu logo-ul SGR este respinsă, ajută dacă o introduceți apoi cu partea opusă.
Un mesaj care este afișat destul de des la automate, mai ales în weekend - când multă lume duce ambalaje pentru a lua garanția -, este „Coșul 1 (PET) este plin. Contactați magazinul”. Problema se rezolvă dacă un angajat al magazinului vine și înlocuiește sacii plini cu unii goi.
Stând de vorbă cu mai mulți tineri, am aflat de la aceștia că programul SGR nu îi tentează din pricina sumei prea mici de bani per sticlă și că aceștia nu doresc să piardă timpul deoarece nu au ce să facă cu acea sumă modică, preferând să le arunce direct la gunoi. Subiectul reciclării pare a fi o temă cu interes scăzut, în rândul cetățenilor, indiferent de categoria de vârstă.
Practic, tinerii sunt complet dezinteresați, iar bătrânii o fac cu scopul principal de a mai economisi niște bani, scopul principal, al unei planete mai curate și mai sănătoase, fiind în plan secund, din nefericire.
La acest moment, în total, sunt în țară 80.000 de comercianți care vând băuturi și sunt obligați să intre în sistemul SGR, pentru a colecta ambalaje și a oferi garanție. Numai 30.000 de comercianți au intrat în sistem, semnând cu RetuRo, în timp ce zeci de mii de magazine mici nu sunt înscrise.
În concluzie, această reglementare, relativ recent intrată în vigoare, începe să aibă efecte, iar cu trecerea timpului aproape toți oamenii ar trebui să fie adaptați la acest program SGR, care este benefic pentru planetă și, ulterior, pentru noi.
Bine de ştiut
- Nu sunt acceptate ambalajele turtite, sparte, presate, cu băutură rămasă în ele sau cu eticheta deteriorată. Nu sunteţi obligați să le spălaţi înainte, dar pe cele cu alcool sau suc nu ar fi rău să le clătiţi puțin și apoi să le scuturaţi, pentru a fi siguri că nu mai este nimic în ele.
- Fiindcă automatele sunt sensibile, ele pot respinge un PET în care mai este băutură, fiindcă are cu câteva grame mai mult. Nu este obligatoriu să puneți PET-uri cu capac, dar un truc este că, dacă puneți un ambalaj cu capac, NU trebuie să strângeți dopul prea tare, fiindcă sunt șanse ca automatul să respingă PET-ul. Aparatele recunosc forma ambalajelor, iar unul cu dopul strâns foarte tare poate fi considerat deformat.
- Sistemul Garanție - Returnare (SGR) se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv. NU se poate lua garanție pentru PET-uri de 5 litri, pentru cutii de lapte, pentru sticle de ulei, pentru borcane sau pentru diverse băuturi în cutii de carton. Așadar, aceste tipuri de ambalaje NU sunt purtătoare de garanție.
Aura Elena Şamata
Darius Ponov
Studenți, anul I la Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius” Constanța