Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Încasări record la taxe și impozite locale, în ianuarie 2017

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 20 Ianuarie 2017 342 1 min citire
Încasări record la taxe și impozite locale, în ianuarie 2017
Constănțenii sunt mult mai hotărâți, anul acesta, să scape de datoriile la bugetul local. Încasările din prima săptămână a lui 2017 au crescut semnificativ față de anul trecut și se pare că mulți au prins gustul plăților online, fără să mai fie nevoie să se deplaseze la ghișeu. 
"În prima săptămână a anului 2017, încasările la nivelul instituției sunt în cuantum de 1.468.635 lei și raportată la suma de 1.406.216 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut, se observă o creștere de 4 la sută", explică directorul executiv al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, Virginia Uzun. 
Din totalul încasărilor, un procent de 86 la sută reprezintă sumele achitate la ghișeele instituției, 10 la sută sunt achitate online, 2 la sută la oficiile Poștei Române, iar 2 la sută la stațiile OMV-Petrom, prin serviciul Westaco Express. Astfel, analizând suma de 142.870 lei încasată în perioada 9 - 13 ianuarie 2017, față de suma de 56.412 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut, se observă că și plățile online au crescut de trei ori în anul 2017. 
"Mulțumim contribuabililor care au optat pentru plățile online, utilizând metodele alternative și rapide de plată, implementate de management, reducând astfel timpul alocat achitării impozitelor și taxelor locale și încurajăm cât mai mulți cetățeni să utilizeze serviciile online dezvoltate de instituție", mai precizează șeful SPIT.
Taguri
Articolul anterior Cum poți plăti factura la lumină fără să stai la coadă
Articolul următor Cum se calculează cuantumul indemnizației de șomaj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei