Inspectorii și executorii fiscali susțin că finanțează zilnic activitatea propriei instituții. Aceștia spun că sunt obligați să-și plătească singuri deplasările în interes de serviciu, uneori fiind nevoiți să meargă cu transportul în comun sau să-i roage pe contribuabili să-i ia de la sediu cu mașina.
- Publicitate -
"Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC, reprezentant al funcționarilor din sistemul instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, protestează în mod public împotriva modului în care mare parte din angajații Fiscului (mai puțin organele operative), din cauza actualei legislații ce reglementează de-plasarea acestora în interesul serviciului, dar și a interpretării discreționare și pe alocuri chiar abuzive, poate și din dorința exagerată de protejare a banului public, dar în mod sigur în detrimentul eficienței propriei activități, sunt obligați să avanseze sume considerabile din banii personali pentru deplasarea în interesul serviciului, sume ce sunt decontate la valori mult sub cele care ar trebui să acopere cheltuielile acestor operațiuni zilnice, de multe ori trunchiate, ori cu întârziere", explică Liviu Toader, președintele SindFISC.
Îi roagă pe contribuabili să-i ducă cu mașina
Potrivit acestuia, nu se acceptă decontarea deplasărilor cu autoturismul propriu, ci doar cu transportul în comun.
"Au existat cazuri în care din cauza faptului că de la stația mijlocului de transport în comun până la sediul contribuabilului, inspectorii sau executorii au fost nevoiți să apeleze la ajutorul contribuabililor pentru a ajunge la sediul acestora și a-și duce la bun sfârșit sarcinile de serviciu. Oare în aceste cazuri, de stabilire de obligații suplimentare, identificare bunuri, punere de sechestre etc. în ce limite se mai poate vorbi de obiectivitatea înfăptuirii actului fiscal? De prestanța organului fiscal în impunerea autorității de stat se mai poate vorbi în termeni corecți atunci când ești obligat să te deplasezi cu mijloace de transport insalubre, supraaglomerate?", mai spune liderul de sindicat.
Amenință cu proteste
Astfel, reprezentanții funcționarilor cer modificarea legislației, astfel încât să poate fi decontate toate deplasările în interes de serviciu. În cazul în care aceste lucruri nu vor fi reglementate de urgență, inspectorii fiscali amenință cu proteste.
"Există posibilitatea ca, într-un orizont de timp nu îndepărtat, al refuzului total al angajaților ANAF, ai Fiscului Românesc, de a-și îndeplini sarcinile de serviciu, fără asigurarea condițiilor optime de deplasare și decontare a cheltuielilor", încheie liderul de sindicat.