Duminică, 07 Iunie 2026

La noapte, se oprește apa în Năvodari, Lumina, zona Industrială Midia și Corbu

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 23 Septembrie 2013 221 < 1 min citire
La noapte, se oprește apa în Năvodari, Lumina, zona Industrială Midia și Corbu
Consumatorii din mai multe localități din județ vor fi lipsiți de apă rece timp de 18 ore. 
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare a magistralelor de alimentare cu apă cu diametrele de 1.000 mm și 600 mm, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei începând din noaptea de luni spre marți, 23 spre 24 septembrie, ora 24,00, și până marți, 24 septembrie, ora 18,00. Vor fi afectați consumatorii din Năvodari, Lumina, zona Industrială Midia și Corbu. 
Tot marți, 24 septembrie, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile între orele 8,00 și 18,00, fiind afectați toți consumatorii din Mihail Kogălniceanu. 
"Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează reprezentanții RAJA.
Taguri
Articolul anterior Cum îi afectează lipsa de calciu pe copii
Articolul următor Unde se pot angaja șomerii constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei