În timp ce Ministrul Muncii, Florin Manole, declară că ideea conform căreia oamenii refuză să muncească pentru că primesc ajutoare sociale este „un mit”, cifrele arată altceva, cel puțin la nivel local. Judeţul Constanța are, la acest moment, aproape 5.000 de puturoşi. Totuşi, municipiul este devansat, însă, la numărul de beneficiari de venit minim de incluziune de comuna Dobromir, cu 512 persoane aflate în plată. Chiar și așa, municipiul Constanța rămâne pe un loc rușinos: 374 persoane trăiesc din VMI, într-un oraș în care oportunitățile de muncă nu lipsesc.
- Publicitate -
Potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Constanţa, Laura Constandin, în total, în judeţul nostru existau la finele lunii august 4.816 de astfel de beneficiari, dar cei mai mulţi provin din localităţile menţionate în articolul nostru. Conform statisticilor, după municipiul Constanța urmează Medgidia cu 287 de asistați, Castelu cu 267, Ostrov (142), Aliman (135), Hârșova (132) și Băneasa (131). În general, vorbim de foste centre industriale sau agricole, ajunse astăzi focare ale pasivității economice. Drept urmare, se pare că pentru unii locuitori din aceste zone, munca nu mai reprezintă o soluție, ci un deranj inutil. Probabil că este mult mai comod să apară pe lista de asistență socială și să încaseze lunar diferite sume de bani, fără să îi preocupe calificarea, reconversia profesională sau măcar un loc de muncă sezonier.
Probabil că aceste persoane se gândesc că este mai bine să stea degeaba, în loc să muncească. Aceasta pare a fi mentalitatea care prinde rădăcini în județ, din păcate. Poate că, așa cum spune ministrul Muncii, există și excepții, dar în Constanța și în comunele din jur, excepțiile au devenit regulă, iar când sute sau mii de persoane aleg să rămână captive într-un sistem de ajutoare, problema nu mai e doar una socială, ci devine una economică și morală. Nu este mit, ci mai degrabă reprezintă o realitate, realitatea dură cu care ne confruntăm zi de zi.
De asemenea, pe de-o parte, ministrul susţine că unii dintre cei care primesc ajutor social lucrează la negru, alţii muncesc cu ziua sau în gospodărie, ori fac agricultură de subzistenţă. Pe de altă parte, oamenii care locuiesc în mediul rural spun că abia găsesc, câteodată, zilieri, pe care să-i angajeze pentru munca la câmp sau în gospodărie.
„Noi suntem bătrâni. Eu am 77 de ani, iar soţul, 80 de ani. Am avut nevoie, de exemplu, luna aceasta, de cineva care să ne strângă via. Am întrebat în stânga, în dreapta şi, în cele din urmă, printr-un prieten de familie, ne-a venit cineva, care, doar ca să ne strângă strugurii din boltă, ne-a luat 400 de lei. Oricum, foarte greu mai găseşti pe cineva care să te ajute, dar să se plângă că nu au bani sunt mulţi. Eu, personal, abia găsesc pe cineva care să mă mai ajute, atunci când am nevoie", ne-a mărturisit Lucica M. Un alt cetăţean care locuieşte într-una din zonele amintite susţine că a văzut numeroase persoane care stau cât este ziua de lungă, degeaba, mulţumindu-se cu puţinii bani pe care îi primesc de la stat, în loc să meargă la muncă. Toate acestea în condiţiile în care beneficiile sociale în România nu sunt atât de mari încât să poţi să trăieşti de pe urma lor. Şi, totuşi, realitatea este cu totul alta. În timp ce unii muncesc din greu pentru a-și plăti facturile și a-și crește copiii, alții par să fi găsit această soluție mai comodă, respectiv statul cu mâna întinsă la stat. Motivul? Sistemul le permite, iar pentru toţi puturoşii cine plătește? Contribuabilul de rând, adică cel care se trezește dimineața şi munceşte din greu pentru a-şi asigura traiul cotidian.
