În ultimii ani, autoritățile locale au instalat numeroase limitatoare de viteză pe străzile din Constanța, în încercarea de a reduce accidentele și de a crește siguranța pietonilor. Însă, deși măsura a fost bine intenționată, unii locuitori au început să simtă efectele neașteptate și extrem de deranjante ale acestora.
- Publicitate -
Orașul nostru este sufocat de mașini, dar asta deja știm cu toții. Traficul ne pune bețe în roate zilnic, mai ales în orele de vârf, iar fluxul circulației rutiere este unul foarte intens. Probabil o bună parte dintre constănțeni au observat cum pe aleile dintre blocuri și chiar și pe unele dintre cele mai circulate străzi din Constanța se formează cozi, unele dintre ele inexplicabile.
Mulți ar putea crede că traficul îngreunat este cauzat de o mașină de școală de șoferi sau de vehiculele firmelor de salubrizare, care circulă lent pentru a curăța strada. Însă, surpriză! Adevăratul motiv al blocajelor nu este niciunul dintre acestea, ci limitatoarele de viteză. Șoferii sunt obligați să încetinească considerabil pentru a evita deteriorarea mașinilor, ceea ce duce la formarea unor cozi interminabile, mai ales în orele de vârf, dimineața și seara, când traficul este oricum intens.
„Este un calvar”
O problemă mai puțin discutată până acum începe să stârnească nemulțumirea locuitorilor din Constanța. Dacă până acum șoferii erau deranjați de poziționarea limitatoarelor, acum, și locuitorii din zonele respective au ceva de spus. Persoanele care locuiesc în apropierea acestor limitatoare se plâng de trepidațiile constante produse de mașinile care trec peste ele, susținând că vibrațiile acestor dispozitive menite să reducă viteza autovehiculelor afectează atât confortul lor zilnic, cât și sănătatea.
Deși limitatoarele de viteză au fost montate pentru a crește siguranța rutieră, impactul asupra celor care locuiesc în imediata lor apropiere nu a fost luat în considerare. Oamenii cer ca autoritățile locale să găsească soluții alternative care să mențină siguranța pietonilor fără a le afecta confortul și sănătatea.
„Vreau eliminarea limitatoarelor de viteză, care nu fac altceva decât să producă zgomot și vibrații. Este un calvar să locuiești în apropierea lor, nu doar că îți afectează locuința, dar îți distrug și sănătatea. Trebuie găsită o altă soluție", a scris Constantin Ț, pe un grup de pe Facebook.
Recent, administrația locală a decis prin intermediul societății Confort Urban instalarea unor limitatoare de viteză pe strada Baba Novac, în dreptul Cimitirului Municipal din Constanța, precum și la intrarea principală din oraș de pe bulevardul I.C. Brătianu. Această situație a stârnit nemulțumirea locuitorilor, mai ales pe strada Baba Novac, unde traficul era deja sufocant. Mai mult, este pentru a doua oară când pe această stradă sunt montate limitatoare de viteză, amplificând și mai mult problemele de trafic.
„Seara se aud și se simt cel mai rău, atunci când traficul este intens. Noi stăm la parter și este greu. Mai bine ar pune niște semafoare, pentru că nu ne putem odihni noaptea, nu mai știm ce să mai facem, ne-am luat dopuri de urechi, dar degeaba. Noaptea când trec șoferii vitezomani este și mai rău. Se simt trepidațiile, nu este deloc în regulă", ne-a declarat o localnică.
„Problema nu este că există, problema este că există chiar în geamul nostru. Vara, când stăm cu geamul deschis, auzim întruna bubuituri, nu ne putem odihni și mă gândesc cu groază că vine căldura și iar o să trecem prin aceste episoade", a scris o altă constănțeancă.
Nemulțumirile constănțenilor în legătură cu limitatoarele de viteză continuă să crească, iar impactul acestora asupra locuitorilor din zonele afectate nu poate fi ignorat. Deși siguranța rutieră este esențială, trebuie să ne gândim și la ceilalți locuitori. În plus, cozile care se formează din cauza limitatoarelor sunt foarte mari, amplificând și mai mult starea de disconfort.