E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, lucrările au fost reduse la cele care sunt absolut necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora", au precizat aceştia.
- Publicitate -
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 16 mai, între orele 8:30 - 16:30 vor rămâne fără curent electric consumatorii din staţiunea Olimp, cu Castel Apă RAJA - 23 August, restaurantul „Casa cu Stuf”, Domeniile „Los Colombes”. De asemenea, nu vor beneficia de energie electrică, între orele 8:00 - 16:00, cetăţenii care locuiesc pe străzile Lucernei, Cimbrului, Pelinului și Rugului din municipiul Constanţa, dar nici cei din staţiunea Olimp.