Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 17.944 locuri de muncă, în data de 21 decembrie 2017.
- Publicitate -
Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București – 3.460, Arad – 1.556, Prahova – 1.539, Timiș – 1.140, Sibiu – 1.021, Cluj – 799, Dolj – 613, Bihor – 584, Iași – 542, Ilfov – 489, Harghita – 390, Vâlcea – 375, Mureș – 368, Brașov – 347, Gorj – 344, Constanța – 343, Hunedoara – 343, Teleorman – 333, Neamț – 311, Argeș – 305, Maramureș – 238, Bistrița-Năsăud – 212, Dâmbovița - 191, Tulcea – 187, Călărași – 178, Brăila – 172, Vaslui – 166, Galați – 152, Olt – 148, Alba – 126, Vrancea – 124, Mehedinți – 109, Botoșani – 106, Ialomița – 105, Satu Mare – 99, Buzău - 84, Sălaj – 83, Giurgiu – 76, Covasna – 67, Suceava – 56, Bacău – 33, Caraș-Severin – 30.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (1.098), lucrător comercial (1.015), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.004), muncitor necalificat în industria confecțiilor (989), vânzator (792), manipulant mărfuri (571), ucenic (538), montator subansamble (509), șofer autocamion/ mașină de tonaj mecanic (489), confecționer-asamblor articole din textile (418).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real și poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.