Vineri, 05 Iunie 2026

De la 1 iulie, Mahalaua de la Cazino nu dispare, se travestește

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 22 Iunie 2010 606 1 min citire
Mahalaua de la Cazino nu dispare, se travestește
Începând de la 1 iulie, vânzătorii care comercializează suveniruri pe faleză, în preajma Cazinoului, trebuie să înlocuiască gheretele din pal, cu altele din lemn de brad, lăcuite. Decizia a fost luată de reprezentanții Primăriei Constanța, în încercarea de a înfrumuseța puțin zona. Comercianții nu văd însă cu ochi buni modificarea impusă de autorități. "Nu suntem de acord, pentru că noile gherete propuse de primărie sunt prea mici, abia dacă încap câteva vaporașe, și nu sunt estetice. Oricum, au spus că de vara viitoare nu vom mai avea voie să comercializăm în zonă, nu înțelegem de ce nu ne lasă anul acesta cu gheretele de acum, pentru ca să mai dăm bani pe altele", ne-a spus Gheorghe Ibris, unul dintre comercianți. Trebuie precizat că viitoarele gherete ocupă fiecare un metru pătrat, adică exact suprafața pentru care primăria a eliberat autorizațiile - în condițiile în care vânzătorii admit că, în prezent, depășesc suprafețele alocate.
Cât privește faptul că s-au în-mulțit gheretele de lângă Cazino, imaginea nefiind una dintre cele mai fericite, vânzătorii susțin că "mai bine așa, decât să ne vedeți cerșetori sau tâlhari". "Unde să mergem în altă parte? În Mamaia este plin deja, aici este vad bun. Deja și aici suntem cam mulți, nu mai avem vânzarea de anii trecuți", a adăugat Gheorghe Ibris.
Articolul anterior Fișele de înmatriculare auto vor putea fi completate la ghișeele Serviciului de Taxe și Impozite
Articolul următor Accident mortal pe drumul dintre Agigea și Techirghiol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei