Vineri, 05 Iunie 2026

Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 30 Ianuarie 2022 274 1 min citire
Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric
E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este necesară întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.
Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 31 ianuarie, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe strada Cuza Vodă nr. 84 – 98. Între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în localitatea Techirghiol, pe străzile Fragilor, 9 Mai, Mihai Viteazul şi Ţepeş Vodă, iar, între orele 9.00 şi 16.00, în oraşul Hârşova, pe strada Carsium Liceul Agro, şi în localitatea Vadu Oii, inclusiv la staţia de taxare Vadu Oii – Giurgeni şi la staţia de desecare Vadu Oii.
De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra şi se va opri curent în oraşul Cernavodă, pe strada Seimeni, blocurile K1, K2, magazinul China Mall, pe strada Unirii – piaţa agroalimentară, respectiv pe strada Nicolae Titulescu, la blocurile M1, M2, M3, M4, M5, M6, M6A, M7, M8, M9 şi M10. 
Taguri
Articolul anterior Piciorul plat se tratează. Nu ignorați simptomele!
Articolul următor Incendiu pe o navă încărcată cu fier vechi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei