2.797 de persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în martie 2017.
- Publicitate -
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerț (212), operator introducere, validare și prelucrare date (205), bucătar (169), inspector (referent) resurse umane (158), contabil (126), comunicare în limba engleză (120), frizer (112), lucrător în structuri pentru construcții (95), agent de securitate (87), coafor (85).
Cei mai mulți participanți se preconizează în județele Suceava (210), Brașov (196), Bistrița (160), București (148), Dâmbovița (126).
Pentru detalii, cei interesați se pot adresa agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domicliul sau reședința (http://www.anofm.ro/contacteaza-ne) sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro la secțiunea Formare profesională.