Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ministrul Muncii a dezvăluit care e cea mai mare pensie din România

de Madalina PETRESCU Duminică, 10 Decembrie 2023 455 1 min citire
Ministrul Muncii a dezvăluit care e cea mai mare pensie din România
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dezvălui în cadrul uneui eminisuni că 1.200.000 de români trăiesc cu pensia minimă de 1.125 de lei lunar. La polul opus, cele mai mari pensii depăşesc 90.000 de lei, aşadar peste 18.000 de euro lunar. Ministrul Muncii a dezvăluit, de asemenea, și cui aparțin aceste pensii.
Întrebat în cadrul unei emisiuni câţi români încasează pensia minimă de 1.125 de lei lunar, ministrul Muncii a dezvăluit că ”1.200.000 de români încasează pensia minimă în acest moment”, potrivit News.ro.
În schimb, cea mai mare pensie din România atinge 94.000 de lei pe lună, deci 19.000 de euro. Şi nu e singura pensie care atinge această valoare.
”Este o pensie contributivă, de aproximativ 94.000 de lei, dar este o pensie contributivă, nu e pensie de serviciu. Pe prime locuri, sunt pensii contributive cu valori foarte mari. Tot peste 90.000, tot cu pensii contributive. Sunt ale unor cotizanţi la bugetul de stat din domeniul bancar. Mi se pare absolut corect, dacă s-au constituit, reţinut şi virat contribuţii sociale pentru asta, mi se pare absolut corect”, a explicat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii subliniază că foarte mulţi români nu înţeleg cât de important e să aibă contribuţiile sociale plătite la bugetul de stat, deci să nu muncească ”la negru”.
”Din păcate, nu vorbim suficient despre cât de important este ca în toată perioada de activitate să fie achitate pentru tine contribuţiile sociale. Din păcate, sunt foarte mulţi români care nu înţeleg cât de important este ca întreaga ta activitate să fie declarată, indiferent de domeniul în care lucrezi. Având munca declarată, vei avea apoi şi ceea ce meriţi de la statul român”, a conchis Simona Bucura Oprescu.
Taguri
Articolul anterior Moment istoric în patinajul artistic! Primul sportiv care a reuşit toate cele şase sărituri cvadruple în competiţie
Articolul următor Părinţii se plâng că le îngheaţă copiii în clase. Căldură cu porţia la Grădiniţa "Steluţele Mării" din Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei