Noi întreruperi de curent programate de E-Distribuție Dobrogea

de Petruta RIDICHE Joi, 19 Octombrie 2023 341
Compania E-Distribuție Dobrogea a redus numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.
Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmit reprezentanții companiei.
Astăzi, 19 octombrie, nu vor beneficia de curent electric localitățile Osmancea și Miriștea, cu PTA 9624 Site RCS-RDS, PTA 9614 SC Curtali Zacher, PC 6628 Pompa Apa Mereni, PTA6600 SC AgroGhiordunescu, până la ora 16:00. Tot astăzi, vor rămâne fără curent electric străzile Dumbrăveni, Pionierului, Timpuri Noi, Lebedei și Zăvoiului din cartierul Palazu Mare al municipiului Constanța. Pe aceste străzi, curentul electric va reveni la ora 16:00. De asemenea, curentul este întrerupt până la 16:30 și pe străzile Bărăganului, Apusului, Labirint, Intrarea Gheorghe Rusovici, la Cimitirul Central Constanța și Sediul Administrația Cimitirelor - strada Bărăganului nr. 2-4, la Parohia „Cuvioasa Parascheva”, „Casa Albastra”, „Casa Niculescu” și „Clares srl”- strada Bărăganului. În localitatea Lazu, pe strada Muncitorului - Vila Amos, curentul este întrerupt până la ora 13:00. În orașul Năvodari, curentul este întrerupt parțial pe străzile D5 și D30, până la ora 17:00.
Pentru vineri, 20 octombrie, societatea E-Distribuție întreruperi de curent electric de scurtă durată, în cartierul Palazu Mare. Vor fi două întreruperi, una între orele 08:00 și 09:00 și alta, între orele 17:00 și 18:00. În localitățile Osmancea și Miriștea, cu PTA 9624 Site RCS-RDS, PTA 9614 SC Curtali Zacher, PTA 9082; PTA 6081 Puț apă I și II Ciobănița; PTA 9083 Pompă apă Ciobănița, energia electrică va fi întreruptă între orele 08:00 și 16:00. În municipiul Constanța, nu vor beneficia de curent electric consumatorii din cartierul Tomis 2, cu străzile Ion Adam, Crișana, Cloșca, aleea Stejarului, aleea Crizantemelor și blocurile H1 - strada Crizantemelor nr. 6, bloc H2 - strada Crizantemelor nr. 4, bloc K - strada Crișana nr. 65, bloc I - strada Stejarului nr. 2, bloc L - strada Stejarului nr. 5, bloc 20 - strada Stejarului nr. 7. Întreruperea va avea loc între orele 08:30 și 16:00. De asemenea, la bloc C1 - strada Țepeș Vodă nr. 25 și bloc nou - strada Țepeș Vodă nr. 21 din municipiul Constanța, va fi oprit curentul în intervalul orar 10:00 – 12:00.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei