Vineri, 05 Iunie 2026

O parte din staţiunea Mamaia, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 17 Martie 2022 165 < 1 min citire
O parte din staţiunea Mamaia, fără curent electric
E-Distribuție Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, însă pentru efectuarea lor, este necesară întreruperea temporară a curentului electric, în zonele respective.
Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Vineri, 18 martie, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi mai mulţi consumatori din staţiunea Mamaia, agenţi economici. Este vorba despre Hotel Doina, Hotel Delta, Hotel Meridian, Restaurant „Cetate”, Hotel Sulina, Hotel Agapi, Hotel Solea Beach şi Autoservirea Maria, Hotel Milano Blue, Hotel Golden Palace, respectiv minimarket „Doruleţ”.
În restul judeţului, între orele 8.00 şi 16.00, sunt anunţate întreruperi în localitatea 2 Mai, pe străzile Mihail Kogălniceanu (parţial), Dobrogeanu (zona Camping 2 Mai) şi complex turistic „Perla 2 Mai” – strada Falezei. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în localitatea Vulturu. 
Taguri
Articolul anterior Centre de zi şi Locuințe Protejate, la Băneasa
Articolul următor Se caută forţă de muncă. Mii de oferte pentru şomeri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei