Vineri, 05 Iunie 2026

Oaspeți de seamă la Institutul "Grigore Antipa" din Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 27 Mai 2016 257 2 min citire
Oaspeți de seamă la Institutul "Grigore Antipa" din Constanța
Prof. dr. Fokion K. Vosniakos
Începând de astăzi, sala de conferințe a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" se va numi "Prof. dr. Fokion K. Vosniakos", în memoria președintelui Asociației Balcanice de Mediu. Ceremonia festivă de inaugurare a sălii are loc astăzi, de la ora 11.
Ilustru om de știință, cercetător și profesor dedicat, prof. dr. Fokion K. Vosniakos a fost un adevărat prieten și susținător al lumii academice din regiunea balcanică și a Mării Negre, în special în România. Colaborarea fructuoasă între Institutul "Grigore Antipa" și B.EN.A. a început în anul 2002, odată cu înființarea Centrului de Formare și Pregătire Profesională în domeniul protecției mediului, care funcționează în sediul institutului din Constanța. De la autorizare și până în prezent, s-au desfășurat 32 de serii de curs, peste 1.000 de absolvenți primind certificate de absolvire cu dublă recunoaștere, de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
"Pentru întreaga sa activitate și, mai ales, pentru calitățile sale de om extraordinar și dedicat, am considerat că este oportun ca sala în care s-au desfășurat multe dintre acțiunile B.EN.A. să îi poarte numele", a declarat dr. ing. Simion Nicolaev, directorul general al ICDM.
Momentul festiv va fi urmat de o prelegere a prof. dr. Massimiliano Fenice, de la Universita della Tucsia, Dipartimento di Scienze Ecologiche e Biologiche, Viterbo, Italia. De asemenea, la manifestare vor participa prof. dr. Evangelos Papathanassiou, director științific al Centrului Elen de Cercetări Marine, Grecia, dr. Anna K. Daniels-dottir și dr. Oddur Mar Gunnarsson, reprezentanți ai Matis OHF, Islanda, coordonatori proiect FP7 Mare Frame, prof. dr. Ertug Duzguneș, de la Universitatea Karadeniz din Trabzon, Turcia, și conf. univ. dr. Violin Raykov, de la Institutul de Oceanologie din Varna, Bulgaria, buni prieteni și colaboratori ai prof. dr. Fokion K. Vosniakos.
Și-a anunțat prezența și cadre didactice de la Universitatea "Ovidius" și Academia Navală "Mircea cel Bătrân", precum și reprezentanți ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Vapoarele simbol ale Constanței, transformate în opere de artă
Articolul următor Polițiștii au ajuns la capătul răbdării, MAI îi sfidează. "Toată lumea tace, doar noi atragem atenția asupra neregulilor"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei